ASPCOM vine in sprijinul medierii conflictelor de muncă. Teoretic, nimeni nu dorește ca un conflict să fie în atenția autorităților. De aceea vom încerca, în măsura în care este posibil, să mediem orice eventual conflict care se poate ivi în industrie. Fie că este vorba de un conflict de muncă, un conflict de interese sau, pur și simplu, divergențe ori alte mici conflicte, ASPCOM înființează TelVerde! Astfel, fiecare membru al asociației va afișa în mod public și la vedere în cadrul sediului și al tuturor locațiilor unde își desfășoară activitățile toate modalitățile de contact prin care ASPCOM poate fi sesizată cu privire la eventuale conflicte de muncă sau orice fel de neînțelegeri, pentru a le putea media și a încerca rezolvarea acestora!

Dacă ești model într-un studio (indiferent dacă acesta este sau nu membru ASPCOM) și crezi că ai fost în vreun fel nedreptățit în ceea ce privește munca ta, ne poți semnala acest lucru și vom face tot ce ne stă în putere pentru a  propune o rezolvare echitabilă a problemei cu care te confrunți!

Dacă studioul tău are probleme cu vreun angajat, te rugăm să ne semnalezi acest lucru. ASPCOM are în structura sa mediatori calificați care pot interveni în medierea profesională a oricărui gen de conflict și care pot oferi soluții reale în rezolvarea problemelor!

Momentan, până când ASPCOM va avea un număr de telefon disponibil ca și TelVerde, te rugăm să folosești formularul de mai jos pentru a ne semnala eventuale conflicte!

Prin apăsarea butonului „TRIMITE” ești de acord cu termenii și condițiile de utilizare ale ASPCOM!