Specialiștii ASPCOM vor elabora în permanență strategii de relații publice și comunicare, corelate cu programe de marketing eficiente, menite să ducă la creșterea profitului membrilor asociației. Pentru aceia dintre voi care se întreabă cum putem face asta, îi asigurăm că avem deja modele concrete și inovative în acest sens, iar acestea pot fi aplicate cu succes.

ASPCOM consideră marketingul ca fiind un aspect esențial al maximizării profiturilor, de aceea are în vedere pregătirea unor platforme dedicate care să conducă eficient către o creștere vizibilă a încasărilor pe care fiecare dintre mebrii asociației le vor avea în viitor. În acest sens, vom implementa o „PLATFORMĂ DE CREDITE” prin care membrii asociației vor fi recompensați în mod absolut GRATUIT cu PACHETE DE CREDITE, prin care își vor putea maximiza atât profiturile, cât și satisfacția angajaților!